miercuri, 26 octombrie 2011

LANSARE GLORIOASA FANZINA # 7/8 & WORKSHOP DE STICKERE


Joi seara găzduim un eveniment special: lansarea numărului nou al Glorioasei Fanzine, singura revistă de benzi desenate experimentale din Cluj, urmată de un workshop de stickere animat de Cluj Comics Club. Pe langă workshop, Tonomatul de imagini va fi şi el prezent, gata să transforme cele mai traznite idei în desene. Pentru că e deja destul de frig, preparăm şi un bol de ceai fierbinte şi aromat, ceea ce înseamnă că vă aşteptăm cu drag!

La aproape 3 ani de la apariţie, Glorioasa Fanzină lansează al şaptelea şi al optulea număr, într-un singur volum. Benzile desenate prezentate au ca temă Identitatea secretă şi Oraşul, şi vă vor surprinde prin originalitatea scenariului şi prin frumuseţea desenului. Ne putem mândri cu colaboratori din ţară, dar  şi din Franţa, Bulgaria şi Polonia.
Fondată în decembrie 2008 de Ileana şi Maria Surducan, glorioasa revistă de benzi desenate (căci asta este, până la urmă, o fanzină) îşi propune să promoveze acest gen şi la noi, distanţându-se în acelaşi timp de latura sa comercială. Glorioasa Fanzină a devenit un trend-setter, existenţa ei inspirând apariţia altor fanzine de bandă desenată, făcute de amatori pasionaţi – Deus ex Machina în Polonia şi Co-Mixer în Bulgaria. Deocamdată sutem singura publicaţie de benzi desenate experimentale din Cluj – şi ne bucurăm să anunţam că fanzina se găseşte în librăriile Cărtureşti din toată ţara, la Fabrica de Pensule din Cluj, precum şi în librăria Jumătatea Plină din Bucureşti. Banda desenată stârneşte râsul şi în acelaşi timp te pune pe gânduri. Înseamnă umor, ironie, satiră, dar şi poezie, întrebări filosofice şi artă. Este un gen divers şi versatil, cu care sperăm că publicul român se va obişnui, îl va aprecia şi îl va căuta. Vrem să vedem în librării albume de bandă desenată publicate de autori români. Până atunci, sperăm că veţi cumpăra şi răsfoi fanzina noastră cu plăcere.

Lansarea Glorioasei Fanzine va avea loc în Librăria Cărtureşti (Cluj-Napoca – în Iulius Mall), joi 27 octombrie, ora 18:00. Cu prilejul lansării, Cluj Comics Club va organiza un workshop de stickere. Pornind de la schiţe pe autocolant, participanţii vor învăţa să creeze personaje de bandă desenată într-un mod uşor şi distractiv. Apoi fiecare va putea să dea viaţă propriului scenariu de banda desenată! Nu e nevoie să ştiţi desena pentru a vă amuza împreună cu noi!
Cluj Comics Club este numele dat unui grup de oameni pasionaţi de bandă desenată - începători, amatori şi profesionişti. Constituit în 2010 în urma unui workshop de bandă desenată organizat de Centrul Cultural German şi Universitatea de Arte şi Design, Clubul se întruneşte o dată pe săptămână în biblioteca Centrului Cultural German. Lucrăm, povestim, învăţăm, ne jucăm, totul pe marginea ideii de bandă desenată. Acest workshop este primul eveniment marca Cluj Comics Club, şi ne propunem să fim tot mai prezenţi în viaţa culturală a Clujului.

La lansare va fi prezent şi tonomatul “Imagini la minut”. Ce este şi cum funcţionează acest tonomat? Simplu: introduceţi un gând, o dorinţă, o idee şi cutia magică le materializează într-un desen.